Nomasvello -Experiență epilare definitivă IPL

De ceva vreme, mă bătea gândul să încerc epilarea definitivă la Nomasvello fiind la 2 pași și mai ales în mall. Dar ori de câte ori mi-am propus, intervenea câte ceva. Mă consolam cu gândul “las pe data viitoare”, “lasă că mai citesc păreri”,” o să fac la primăvară sau la toamnă” și așa mai departe… Nu că m-ar fi speriat zvonurile precum că nu e bine vara, doare sau mai știu eu ce.

Epilarea cu IPL (lumina intens pulsată) este o tehnologie dedicată tratamentelor corporale și faciale, ajutând la eliminarea părului nedorit de pe orice suprafață a corpului. Echipamentul IPL Nomasvello ® permite individualizarea tratamentului de epilare definitivă în funcție de caracteristicile fizice ale fiecărei persoane (fototip), astfel încat tratamentul să fie nedureros, eficient, rapid și cu efecte de lungă durată.

nomasvello

Nomasvello Constanța

Prima dată am fost pentru ședința de testare pe o porțiune mică și completarea fișelor personale. Am preferat să fac testul pe abdomen pentru a verifica constant efectele acestuia. Nu am avut reacții adverse iar zona a fost puțin roșie, în jurul firelor de păr, timp de 1-2 ore. Senzația este plăcută, la cea mai mare intesitate, am simțit mici furnicături. În final, părul a început să cadă după a 8-a zi.

Încântată de primele rezultate și programând următoarea ședință, deja îmi imaginam cum voi scăpa de părul de la axile… E cel mai enervant și greu de epilat cu metodele clasice: ceară, epilator sau lamă. Metoda cu ceară nu este preferata mea, epilatorul e mult prea agresiv cu pielea mea sensibilă iar din cauza lamei, firul de păr a început să fie din ce în ce mai des.

La prima ședință m-am prezentat cu firele de păr de o lungime de cca. 1-2 mm și am preferat să fac tratamentul la intensitate maximă. Doar la un moment dat, atunci când am schimbat pe partea stângă, am simțit un mic disconfort din cauza căldurii, pielea mea fiind foarte sensibilă. Personalul foarte drăguț, fără să exagerez, pe tot parcursul tratamentului, m-a întrebat dacă simt discomfort sau dacă am nevoie de o pauză “de răcire” cu o pungă de gheață.
După o oră de la tratament, pielea era în regulă iar firele de păr erau topite. Zi de zi, am verificat dacă s-a întâmplat ceva sau dacă au căzut. Față de abdomen, unde aveam doar “puf”, părul de la axile a început să cadă după 10 zile.

Intervalul de timp recomandat pentru mine, a fost de 3 săptămâni, urmând să revin pentru cea de-a 2-a ședință. Ținând cont că a fost sezonul rece, în tot acest timp, nu am epilat zona, pentru a studia exact efectele tratamentului. Părul a început să crească după 2 săptămâni, acesta fiind foarte rar și subțire.

A doua ședință, s-a desfășurat la aceași intensitate și aștept să văd progresul acesteia. Momentan, firele de păr nu dau niciun semn că vor crește prea curând. Prețul unei ședințe de epilare definitivă este 135 lei.

Vă țin la curent cu evoluția următoarei ședințe și revin cu impresii după cele 3 luni de tratament. Între timp, am mai încercat și curățarea facială ProSkin disponibilă la Nomasvello, despre care voi scrie curând.

Ce metode de epilat folosești? Ai încercat epilarea definitivă cu IPL?

Follow:
Share:

6 Comments

  1. stoica claudia
    March 3, 2016 / 06:26

    Interesant

  2. March 3, 2016 / 10:48

    si eu sunt tare curioasa!

  3. March 3, 2016 / 18:39

    Sună bine! Vreau să citesc și articolul despre curățarea facială! 😀

    • Adina
      Author
      March 10, 2016 / 22:35

      Curând, curând 😀 Te pup!

    • Adina
      Author
      March 10, 2016 / 22:34

      De ce să îți fie frică? Poți încerca un test, să vezi cum e și cum reacționează firele tale de păr 😀

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *