Sephora ne încântă cu noi reduceri la toate produsele din gama proprie, 2+1 Party. Astfel, putem alege trei produse, plătind doar două. Eu am aflat de această promoție în urmă cu o săptămână, atunci când eram în căutarea unui bun, cu acoperire medie spre mare și subton galben. Mi-am propus să încerc ceva nou, iar fondul de ten Precision 10h nuanța 23 clair light, părea să fie pe măsura cerințelor mele.
Cum nu puteam să rezist tentației de a-mi alege un produs gratuit, am început să testez toate produsele care mi-au făcut cu ochiul, astfel am ales și o pudră compactă pentru a fixa fondul de ten.
Reduceri Sephora
Produsul pe care trebuia să îl primesc gratuit, a fost cel mai greu de ales și spun asta pentru că mă bătea gândul să îmi mai iau un LipStain (de care sunt foarte mulțumită) sau să încerc un tuș nou, pentru că cel care îl aveam dădea semne că se va termina în curând. Încercând testerele, comparându-le swatch-urile, am descoperit cel mai intens tuș pe care îl încercasem vreodată la un preț atât de mic… iar atunci când un consultant Sephora mi-a sugerat că este disponibil și în varianta waterproof, nu-mi venea a crede! Mă simțeam de parcă aș fi pus mâna pe o comoară.
Bineînțeles că minunea nu a durat mult timp, pentru că a doua zi dimineața, atunci când urma să mă machiez cu el, pur și simplu nu credeam că l-am cumpărat eu! Era atât de lichid, uleios și nepigmentat… nici urmă de tușul pe care îl swatch-uisem pe mână, care era mat, intens și suficient de rezistent pentru a fi purtat zilnic. Varianta waterproof al tușului Sephora este cel mai prost produs pe care l-am încercat și susțin asta pentru că am avut nevoie de 3 straturi pentru a ajunge la o culoare mai intensă, în plus nu era uniformă și cu aspect lucios, probabil din cauza uleiului.
Cum orice poveste se sfârșește cu happy ending, m-am reîntors în magazin pentru a compara cele două tușuri și am plecat acasă cu varianta Haute Precision – 01 Noir/Black, cea pe care o testasem inițial și despre care voi scrie curând.
Este momentul ideal să îți alegi 3 produse Sephora și să plătești doar 2.
Spor la cumpărături!
multumim
uuuu, tare oferta, sunt curioasa de calitatea fondului de ten 😀
Trebuie sa ajung si eu la Sephora cat de curand ca am niste chestii de luat. Sa le folosesti cu drag :*