Review Artdeco All in One Mascara

     Când vine vorba de mascara, sunt cea mai pretențioasă… Cu greu reușesc să îmi găsesc produsul care să mi se potrivească ca o mănușă. Genele mele sunt subțiri și mici iar un mascara trebuie neapărat să îmi ofere volum și alungire.

     Recent, am descoperit Artdeco, un brand pe care nu l-am mai încercat, deși îmi stârnise curiozitatea de mult timp. All in One Mascara, promite volum și rezistență îndelungată. De regulă, apreciez aplicatorul, intensitatea tușului și ușurința în aplicare. Primul lucru care mi-a plăcut atunci când am încercat mascara, a fost aplicatorul cu peri. De cele mai multe ori prefer acest tip de aplicator datorită modului în care se întinde produsul pe gene și mai ales flexibilitatea acestuia.
     Aplicat într-un singur strat, definește și alungește fiecare geană și o învăluie într-o culoare intensă. În două straturi, acesta tinde să încarce genele, dar efectul este unul plăcut, gene încărcate dar și bine definite în același timp. Cât despre rezistanța acestuia, o pot aproxima peste 9 ore, rămâne intact până la demachiere, fie în zile caniculare sau în zile în care umiditatea este crescută.
Mai jos puteți observa efectul acestui produs:
Fără mascara / un strat / două straturi & eyeliner
     De când am descoperit acest produs, nu există zi să nu îl folosesc, mai ales atunci când adopt “un machiaj no make-up” sau unul natural. De asemenea, este perfect și pentru genele inferioare. Având o dimensiune redusă, îl pot lua fie în călătorii sau zilnic, în portfard.
Voi ce vă doriți de la un mascara? Ce produse Artdeco ați încercat?
Vă pup!
Follow:
Share:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *