HAUL – MAC, eos, Too Faced, L’Oreal, Victoria Secret, Bath & Body Works…

     … și titlul ar putea continua cu o mulțime de alte branduri. Deși mi-aș dorit să imortalizez fiecare indiciu și entuziasmul cu care am desfăcut fiecare pachețel (toate produsele au fost ambalate individual cu hârtie colorată, fundițe și cartonașe) dar am renunțat la acest gând și m-am pus pe despachetat pentru că muream de curiozitate!!!

Iar conținutul… surpriză al cutiilor este :

O mulțime de produse…Woooow!

Încep cu brandul MAC, cel după care am suspinat timp de aproape două luni… și mare mi-a fost mirarea, că nu erau unul, nici două… ci trei rujuri MAC și un organizator în care vreau să completez spațiile libere cu alte produse MAC. Elisa știa că îmi doream foarte mult un organizator și aveam de gând să dau o comandă pe ebay… Cele 3 rujuri sunt din game diferite : Matte, Retro Matte și Amplified Creme (despre ele voi scrie un review detaliat în curând).

Următoarea surpriză a fost… mist-ul de la Victoria Secret. Cred că a știut ce îmi doream dintr-o discuție foarte veche, de care și-a amintiti și iată că m-a surprins cu o aromă deosebită, pe placul meu : Secret Escape & mostră de parfum Forbidden.

În portfard-ul roz de la Bella il fiore, se ascundeau două luciuri de la L’Oreal în nuanțe îndrăznețe: mov (160 violet attitude) și portocaliu (peach fuzz)

De la Too Faced … brandul care mă fascinează anul acesta, m-a surprins cu trusa Chocolate care conține o carcasă pentru Iphone 5 / 5s pe cât de delicioasă pe atât de cute & fancy dar și două farduri mono : negru (night nymph) și albastru (midnight mist).

Iar dacă tot a venit vorba despre huse pentru Iphone 5 / 5s, în pachet mai erau cele de la Lily Pulitzer, de care sunt atââât de încântată încât o port în acest moment pe cea verde cu roz.

Essie este un brand care mi-a scăpat până acum, deși aveam mai demult în wishlist câteva nuanțe populare. As gold as it gets este un lac de unghii cu fulgișori aurii și glitter perfect pentru a-mi face manichiura mult mai interesantă aplicând un strat, sau purtat ca atare. Pe lângă lacul de unghii, pentru o ocazie specială sau când nu am timp să îmi fac manichiura, mi-a trimis și un sleek stick.

Celebrul balsam de buze eos l-am văzut la ea și mi-a plăcut enooorm! Este în ediția limitată (Fresh Watermelon și Passion Fruit) și  încă nu l-am desfăcut dar sunt sigură că va fi pe măsura așteptărilor mele.

Despre Bath & Body Works am aflat prin anul 2013 (cred), după o vizită la ea acasă… credeți-mă pe cuvând că oriunde întorceam capul erau produse de la BBW + un dulap special în care erau toate aromele aliniate…încercasem la ea câteva, dar până acum, nu am avut nici un produs. Mi-a ales 5 produse de care sunt absolut încântată : săpun lichid spumă, cremă de corp, loțiune de corp și două geluri anti-bacteriene de mâini. I looove you!

O înnebunisem cu fardurile mele nude – mate și că eram veșnic nemulțumită de ele, s-a gândit să îmi facă o bucurie imensă… o paletă de la Coastal Scents – Revealed. Fardurile sunt dupe-uri după celebrele palete Urban Decay Naked 1 și 2. Din păcate nu am reușit să o surprind în poze, dar vă promit review & swatch.

Două săpunele, unul de față de la Neutrogena și unul French Macaron, despre care nu am mai auzit până acum… dar miroase incredibil de frumos!

Ceva care a parfumat tot pachetul : lumănări parfumate. Nu știu sigur dacă ea chiar știe cât de mult îmi plac mie lumânările, în special cele parfumate, dar până și aromele le-a știut, de parcă am gândi la fel : rom, ciocolată și prune… Yum!

Un alt portfard, la fel roz, dar de data aceasta unul fucsia de la Lauren Ralph Lauren iar în el am găsit 3 măști de față cu care mă voi răsfăța în weekend-uri.

Și dacă tot suntem la capitolul lucruri roz… a fost clar, un moment în care am rămas uimită. Pe lângă toate lucrurile pe care le-am primit… era și o cutie de bijuterii roz, simplă, exact cum aveam nevoie. Draga mea, știu… vanity-ul îmi lipsește, dar cu aceste lucruri, mă faci să mi-l doresc din cel în ce mai mult, până îl voi avea. Atunci cu siguranță voi ajunge în Ikea *și voi găsi un loc pentru el*

Un alt lucru roz, drăguț și foarte util, este instalația cu inimioare, pe care o pot folosi pentru decor sau efectul bokeh în poze… asemănătoare am văzut în tutorialele unor vloggerițe celebre iar acum mă bucur nespus că am și eu una…

Un alt produs, de care m-am îndrăgostit instant este untul de buze de la The Body Shop… draga mea Elisa, tocmai mi-ai îndeplinit și o dorință pe care nici nu o știai! Încercasem acest produs în port dar prețul măricel (pentru un buget de studentă) m-a determinat să nu îl cumpăr pentru că oricum, aveam câteva produse destinate hidratării buzelor.

Încă un cadou inedit, a fost găletușa cute verde mint cu buline aurii, în care cel mai probabil îmi voi ține pensulele… este atât de micuță și drăguță încât o țin de decor. În ea sunt mascara Lash Accelerator de la Rimmel London – și pila de unghii Sally Hansen care i-a dat de gândit Elisei dacă am una sau nu… Chiar sunt curioasă cum este, pentru că în ultimul timp am folosit numai pile & buffer de hârtie și nu am încercat una până acum.

Alt lucru foooarte cute & fancy este cana cu un citat : Life is short …so talk fast. Nici nu știu cine m-ar cunoaște atât de bine…în afară de tine.

Nu, nu putea fi o cană și atât… Tradiția noastră este ciocolata caldă… cioco Swiss Miss cu bezele colorate, cu care m-a înnebunit în urmă cu 2 ani când am gustat-o prima dată. Am poze și acum cu ea, pe Instagram #letsbegorgeous. Iar dacă tot m-a răsfățat cu atâtea lucruri până acum, știa și de problemele mele cu somnul iar într-un esential kit era o mască de ochi și o sare cu eucalipt pentru durerile de spate/musculare. 

P.S Ți-am spus că te iubesc pentru toate astea…nu?!

În postarea anterioară, am menționat că datorită ei, produsele mult dorite de pe wishlist, acum le am și mă bucur enorm! Pe lângă mulțimea de cadouri minunate prezentate mai sus și pe care le voi folosi cu drag, cele de pe wishlist-ul meu au fost :

  • Spray-ul termoprotector L’Oreal Sleek It

  • Eos-urile (despre care am scris mai sus)

  • 3 lacuri de unghii Sally Hansen

  • 1 lac de unghii NYC

  • Ruj H&M

  • 2 rujuri MAC (nu sunt în poză)

  • Bronzer H&M

  • Pensulă pentru crease de la elf

  • Fondul de ten Maybelline Fit Me Dewy Smooth

     Nici acum nu îmi vine să cred ce surpriză mi-a făcut draga de ea, dar pe această cale, țin să îi mulțumesc din tot suflețelul meu…nu neapărat pentru produse ci, pentru că mă suportă și este la fel de nebună ca mine, ne înțelegem mai mult decât bine, de câțiva ani și mai ales pentru amintirile frumoase pe care le am cu ea, atunci când locuia în Constanța. Draga mea, îmi lipsești… și sper să vii acasă curând.

P.S țin să menționez că aceste cadouri mi le-a oferit cu drag, pentru că mă cunoaște atât de bine și știa ceea ce îmi doresc/îmi place, dar o prietenie nu înseamnă un beneficiu/interes sau un cadou.

Simplul fapt că ești acolo pentru cineva, să îl susții, îi ridici moralul când îi este greu, poate însemna mai mult decât valoarea oricărui cadou de pe pământ…

Vă pup!

Follow:
Share:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *