Atunci când nu mai aveam nicio speranță că voi găsi un produs ideal pentru nevoile mele, am realizat că din toate fondurile de ten de pe piață *mass market, nu încercasem L’ Oreal Infailiblle 24h. După un mic research am constat că erau păreri pro și contra, dar i-am acordat o șansă. Inițial din cauza luminii neon din magazin am ales o nuanță prea închisă (250 Sable Eclat), o scurtă perioadă l-am folosit împreună cu o pudră mai deschisă la culoare și mi-a plăcut atât de mult textura, finish-ul și rezistența încât am achiziționat o altă nuanță mai deschisă, tot cu subton galben 150 Beige Eclat.
De ce este atât de special acest fond de ten?
Pentru mine, vara a venit demult iar razele fierbinți ale soarelui mi-au sărutat pielea, bucurându-mă astfel de un bronz subtil pentru început. Faptul că are o rezistență îndelungată, m-a determinat să am o mică colecție de nuanțe ( 125, 150 și 250) pentru a le combina progresiv în funcție de culoarea tenului meu. Astfel nu îmi fac griji că fondul de ten va arăta inestetic, deschis sau prea închis. Acoperirea acestui produs este una medie spre mare, buildable (poate fi folosit în 2 straturi fără să încarce tenul și să lase acel efect de mască). Îmi pregătesc tenul cu serul Skin Perfection, aștept 2-3 minute să între în piele și îl aplic cu o pensulă buffing (Real Tehniques) iar finish-ul este unul mat cu aspect flawless și nu necesită fixarea cu pudră. De asemenea, acesta nu se strânge și nu pune în evidență ridurile. Pe tenul meu uscat, cu mici tendințe de îngrășare în zona T, rezistă peste 8 ore. La capitolul transfer, nu am chiar cuvinte de laudă, se tranferă pe ecranul telefonului mobil dar și pe haine atunci când mă schimb, dar nu pătează țesăturile și se curăță ușor la un program normal de spălare.
Cel mai mult mi-a fost frică de faptul că se oxidează… de aici și multitudinea de nuanțe și combinația acestora. Prefer să combin 125 cu 150, deși acesta în primele secunde arată pe ten foarte deschis, după ce termin și machiajul ochilor, este în regulă.
Ambalajul este din sticlă și prevăzut cu pompită pentru a doza precis catitatea de produs dorită.
Alte detalii :
– Conține 30 ml
– Expiră la luni de la deschidere
– Fabricat în
– Preț între 55-73lei.
După cum am meționat mai sus, folosesc serul corector L’ Oreal Skin Perfection care constituie o bază de machiaj excelentă. Ador efectul lui catifelat, porii sunt vizibil mai mici și se absoarbe rapid în piele iar fondul de ten se aplică foarte ușor. Serul are o textură mătăsoasă, un miros plăcut, dulce-fresh și conține mici particule sidefate roz. Conține 30ml și îl folosesc zilnic de aproximativ 4 luni și este foarte spornic. Ambalajul este din sticlă, asemănător fondului de ten, cu imprimeu ombre și este vizibilă cantitatea de produs rămasă.
Momentan acestă gamă Skin Perfection nu este disponibilă în România iar în caz că se vor lansa, vă țin la curent. Dacă dorești să citești despre alte produse din această gamă, intră aici : Review produse L’Oreal Skin Perfection
Alte detalii:
– Expiră la 12 luni de la deschidere
– Fabricat în Germania
– Conține 30 ml
– Preț –
Mult timp și rujuri încercate, au fost îndeajuns cât să cred că nuanța de ruj la care visam nu există… doar dacă o creez eu, combinând diverse nuanțe. Dar, în sfârșit l-am găsit! E “the one” ! L’ Oreal Color Riche Matte – din colecția aniversară de 30 de ani pentru care s-au creat 21 de nuanțe noi. Este acel ruj mat, cremos și pigmentat, perfect pentru mine. L-am ales într-o nuanță superbă numită Erotique, o combinație maro-cărămizie… o culoare atractivă, senzuală și care pune în valoare feminitatea.
Buzele mele mereu au tendița de a se usca iar acest ruj, fiind unul mat mi-a întrecut așteptările! Consultând lista de ingrediente am înțeles de ce nu deshidratează buzele precum alte rujuri… conține ulei de jojoba iar spre sfârșitul ingredientelor se află și uleiul de măceșe. Nici nu mă mir de ce în fiecare zi este în topul preferințelor mele : ador textura lui dar și aroma lui dulce-fructată.
Un singur strat este îndeajuns pentru o aplicare uniformă, de durată și fără să se transfere precum alte rujuri.
Swatch :
Alte detalii :
– Expiră la 12 luni de la deschidere
– Fabricat în Franța
– Gramaj nespecificat
– Preț între 47 – 55lei.
Ce-mi place nuanta rujului <3 ! Cat despre fdt, la un moment dat ma tenta sa imi cumpar si eu unul fiindca multa lume il lauda 😀
Deci rujul este atââât de frumos 😀 eu zic să încerci fondul de ten, sigur o să îți placă! Dar ai grijă, așteaptă puțin, vezi cum se comporta și apoi te hotărăști ce nuanță să alegi sau… ia 2 nuanțe și le poți amesteca 😀
Te pup!
interessant, nici eu nu am incercat un fond de ten l'oreal, dar avand in vedere ca am un ten mixt nici nu cred ca imi voi gasi unul de la ei 😀 cred
este superba nuanta aceasta! eu am o nuanta din colectia mai veche!
Imi place la nebunie nunata rujului:)fondul de ten L'oreal Infallible l-am incercat dar varianta mai veche 16 H si imi cam usca tenul.
Oh Doamne! Eu o ador 😀
În privința fdt-ului, eu nu am încercat varianta veche, dar aceasta nouă este perfectă pentru tenul meu.
Te pup!
Nu sunt fan al fondurilor de ten de la L'Oreal, mi se par prafoase si au subtonul prea galben. Rujul in schimb imi place 😀
Serul e interesant <3 iar nuanta rujului superba. Fondul de ten fixat cu o pudra transparenta cred ca ar fi de vis <3