A woman can never have enough shoes…

   

    Gândindu-mă la citatul din titlul acestei postări, am realizat că noi fetele avem o mulțime de perechi de pantofi, fie că abia s-au lansat și erau un must have în acel sezon…fie că i-am prins la o super promoție de care am dorit să profităm. Niciodată nu vom avea prea mulți ci doar prea puține culori…nu-i așa fetelor? 

   Alegerea pantofilor nu este chiar atât de ușoară, de la balerini până la cele mai înalte platforme, diferite modele, simpli sau cu inserții…toți ne plac și trebuie să îi avem, astfel constatăm că avem un dressing plin. Eu întotdeauna am căutat să îmi aleg pantofii potriviți, ce-i drept dețin pantofi de la extremă la cealaltă, de la cel mai mic toc până la pumps cu platformă de aprox.4cm.

  Atunci când achiziționez pantofi dama am o atracție pentru cei negri sau crem. Prefer încălțămintea neagră pentru că este elegantă, ușor de asortat și de curățat/întreținut dar culoarea crem îmi place foarte mult și adesea aleg balerinii sau pantofii oxford. Pantofii negri cu toc înalt sunt preferații mei, pe lângă faptul că mă simt mai înaltă, mai încrezătoare și elegantă. Iar dacă au și inserții de dantelă sunt cu siguranță perfecți pentru mine. Ideal ar fi să am un curcubeu de nuanțe…exact ca în imaginea de mai jos. Atunci chiar ar fi dificil să aleg ce pereche să port în acea zi.

  Îmi place să fac cumpărături atât în magazinele fizice cât și online, iar acum mult timp am descoperit un  magazin online unde am petrecut mult timp studiind prețurile foarte accesibile dar și încălțămintea variată : pantofi, botine, cizme și multe altele. Este mult mai simplu să îmi fac cumpărăturile online deoarece nu petrec foarte mult timp în trafic și magazine,știu exact la ce produse au mărimea mea și totul este doar la un clik distanță. Comanda vine prin curier, plata se face ramburs…este foarte simplu.

   Mi-a rămas gândul la o pereche de pantofi albi superbi, forma tocului este conică, după acest aspect îmi dau seama cât de comozi sunt, iar prețul lor este doar 89 lei… un chilipir.

   Și pentru că iubim reducerile, pe site sunt o mulțime la încălțămintea de iarnă, pantofi, sneakers și genți. Dacă nu ați achiziționat până acum renumiții sneakers, acum sunt la reduceri cu prețurile cuprinse între 79-95lei. Și dacă dorești să te pregătești din timp pentru primăvară, balerinii sunt doar 29 lei.

Ați găsit ceva interesat pe Standard Shoes? Pe mine mă tentează o pereche de sneakers 🙂
Vă pup!
Follow:
Share:

7 Comments

  1. January 8, 2014 / 19:26

    Observ ca sunt o multime de modele dragute pe site! O sa arunc o privire mai atenta la cizme 😛

  2. B-Andreia Daniela
    January 8, 2014 / 21:36

    am vazut multe modele interesante … merita o atentiee sporita 🙂

  3. January 9, 2014 / 10:19

    si eu sunt fana a pantofilor crem 😀

  4. January 9, 2014 / 13:18

    Foarte frumosi si finuti sunt pantofiorii <3

  5. Maria Dumitrescu
    January 9, 2014 / 17:12

    Ce frumusei sunt cei albi <3

  6. RalucaLC
    January 9, 2014 / 18:20

    Foarte frumoase modele! E cam greu de ales o singura pereche. 🙂
    Pupici!

Leave a Reply to Andra Serban Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *