Garnier Ultra Dolce – Cel mai dulce şi parfumat balsam pe care l-am încercat

   Astăzi vă fac cunoştiinţă cu un produs,mai exact un balsam de păr, pe dacă o să îl încercaţi şi voi o să fi-ţi la fel de entuziasmate ca şi mine.
De obicei când îmi achiziţionez un balsam de păr nu ţin cont neapărat de parfumul său, ci îmi doresc cel mai mult să îmi lase un păr fin şi uşor de pieptănat.Nu sunt foarte pretenţioasă dar dacă un balsam nu îmi face părul fin etc. nici nu mai merită încercat a 2-a oară.
   Acestea este noul balsam de păr,fără parabeni de la Garnier,eu le am pe cel cu lapte de vanilie şi pulpă de papaya.
Dacă până  acum nu mă omoram după mirosul dulce al vaniliei,balsamul de păr Garnier mă face efectiv să ador vanilia şi mai ales în combinaţie cu papaya…Yummy!
Are un miros absolut demenţial.Este cel mai parfumat balsam de păr pe care l-am încercat.
Acest balsam este destinat persoanelor cu păr lung şi fragil…ei bine eu nu am un păr lung, este mediu,  întradevăr fragil dar şi uscat la vârfuri.
Pe partea din spate puteţi citi “bla bla bla-urile” care sunt în Italiană.Sincer nici nu am stat să traduc pentru că eu de obicei nu citesc minunile descrise de producător ci doar efectele acestuia.
Deci părerea mea despre el este :
  • Îmi place enorm de mult mirosul dulce al acestuia şi faptul că parfumul acestuia se menţine foarte mult timp în păr.
  • Lasă părul foarte fin,nu îl încarcă şi este uşor de pieptănat.
  • Este hidratant,acest efect l-am simţit pe părul meu uscat din cauza soarelui,apei sărate şi a plăcii de păr.
  • Odată aplicat pe păr este necesar doar 1 minut pentru a acţiona.
  • Îmi place consistenţa acestuia, foarte cremoasă şi necesită o cantitate relativ mică de produs pentru a acoperi tot părul.
  • Culoarea balsamului este albă şi nu conţine coloranţi pentru a ne impresiona.
Îmi place şi ambalajul acestuia,faptul că sistemul de dozare a balsamului este jos şi nu sus precum am văzut la alte brand-uri.Mie mi se pare o chestie de diferenţiere standard : şamponul să aibă capacul în sus iar balsamul în jos.
Mai jos găsiţi şi poza cu ingredientele acestuia :
Alte detalii despre produs :
  • Fără parabeni
  • Extracte naturale de vanilie şi papaya
  • Are 200 ml
  • Expiră la 12 luni de la deschidere
  • Fabricat în Italia
Per total eu sunt mega încântată de el fiind cel mai cremos& dulce balsam pe care l-am încercat.Din câte m-am uitat în magazinele din oraşul meu încă nu este pe piaţă dar cred că în curând o să îl găsesc pe rafturi.
Preţul lui îl estimez la 10-12 lei.
Ce părere aveţi despre acest produs?
Follow:
Share:

7 Comments

  1. August 28, 2012 / 16:30

    Suna bine! Ma tenteaza si pe mine pentru ca si-asa am cam ramas fara balsan de par.

  2. cherry queen dee
    August 29, 2012 / 05:40

    Suna tare delicios… 🙂
    poate o sa il incerc si eu daca apare si la noi.. 🙂
    si imi place ca are timpul de actiune foarte scurt.. 🙂

  3. coco
    August 29, 2012 / 11:46

    imi place mirosul de vanilie !

  4. August 30, 2012 / 11:45

    Se gaseste si pe piata. Numele original este Ultra-Doux,adica in franceza. Eu am o alta varianta,cu henna si intr-adevar e foarte buna aceasta gama!

  5. Radu Adina
    September 14, 2012 / 15:08

    hmm…interesant. nu l -am folosit inca

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *